Inutilele ezitări ale lui Cioloș

A trecut o săptămână de la incidentele declanșate în București, la finalul marșului pentru unirea Republica Moldova cu România, organizat de Platforma Unionistă „Acțiunea 2012″, și întrebările venite, în tot acest timp, din partea media sau pe „fluxul” rețelelor de socializare, unele încărcate de justificată emoție, continuă să-l prindă pe Dacian Cioloș într-o oarecare derută.

Premierul îmi dă senzația, permanent – ultima oară, ieri seară, în cadrul unui interviu televizat -, că se sfiește să spună lucrurilor pe nume, în mod tranșant, în legătură cu necesitatea menținerii ordinii în Capitală, fără negocieri, ca, de altfel, în orice colț de țară, indiferent de cum se numește și cine este generatorul dezordinii și al încălcării legilor.

Da, este necesar ca Jandarmeria să intervină pentru a apăra ordinea, implicit viețile celorlalți, și bunul mers al societății.

Nu, nu este normal ca un golan cu echipament de jandarm, cu sau fără țigară în gură, să tragă de păr un participant la miting sau să-l lovească cu bocancul în cap.

Acela nu este „Jandarmeria” și trebuie „extirpat” din serviciu, imediat, și trimis în arest.

Sigur, oamenii, reporterii, realizatorii pun întrebări – și mi se pare corect, e dreptul lor -, plecând de la propriile emoții, de la interpretări personale și de suflet, dându-le, de cele mai multe ori, în împrejurarea amintită, conotații naționalist-patriotice cât se poate puțin perfide.

Ceea ce nu mi se pare în ordine este punerea la îndoială a necesității serviciului Jandarmeriei – acuzată de o intervenție cu răspuns disproporționat -, pentru că a ridicat de la locul acțiunii manifestanți care voiau unire și purtau tricolor.

Cu sau fără prezența acestui simbol, în ținută, eu cred că avem, cu toții, obligația, să respectăm legile și ordinea publică – sau nu, și, pe cale de consecință, să ne așteptăm ca în firescul lucrurilor să intre și corecția necesară. Nimeni nu pleacă la „război” cu pretenția de a nu fi contrat de „inamic”.

În cazul de față, lucrurile și stările fiind cu atât mai sensibile, cu cât deplasarea de la firescul acțiunii și răspunsul necesar creează reverberații mult dincolo de spațiul intern, ceea ce s-a văzut, imediat, în presa internațională a acestor zile, din est și din vest.

Este, oare, super-patriot acela care dorește, cu tot dinadinsul, să creeze dezordine, agitație, nervozitate și emoție, în legătură cu un subiect ultrasensibil în acest spațiu geo-politic, care stă pe un butoi de pulbere?

Dorește cineva, de la „intern” sau de la „extern”, să genereze motivație în plus pentru a destabiliza Moldova cu doar câteva zile/ore înainte de alegeri?

Doresc aceiași să pună România într-o lumină proastă, transformând-o într-un actor disperat să genereze instabilitate la frontiera UE?

Eu sunt convins că nu!

Chiar și cel mai înflăcărat patriotism este musai să se sprijine pe o doză însemnată de inteligență, altfel acesta devenind un naționalism impulsiv, lipsit de noimă și împlinire.

Acum, drumul Moldovei este, alături de România, în Uniunea Europeană.

Să sperăm că mâine, cel puțin un milion de tineri moldoveni – dacă nu neapărat la vârstă, atunci tineri la suflet – vor alege Europa!